Fanii lui Djokovic, furioşi după descalificarea sârbului de la US Open: „E clar că acea arbitră este de vină”

Fanii lui Djokovic, furioşi după descalificarea sârbului de la US Open:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Novak Djokovic a fost descalificat în optimile de finală de la US Open, după ce a lovit cu mingea o arbitră de linie. Chiar dacă nu a fost un gest voluntar, organizatorii au ţinut cont că a fost făcut într-un moment în care mingea nu era în joc. Iar prin neglijenţa sa, Nole a pus în pericol integritatea fizică a unui oficial al turneului. O decizie acoperită de regulament, dar care nu avea cum să nu producă furie în rândul fanilor sârbului.

Un user de pe Twitter chiar încearcă să mute vina spre respectiva arbitră. Conform acestuia, toate problemele lui Djokovic vin pentru că respectiva doamnă nu a fost atentă la joc. Altfel ar fi avut timp suficient să reacţioneze şi să se ferească din calea acelei mingi.

Fanii lui Djokovic „au incendiat” internetul! Acuze dure la adresa organizatorilor US Open şi chiar a arbitrei pe care a lovit-o Nole

https://twitter.com/lfcaarxn/status/1302706167613980673?s=20

Un alt user este ceva mai echilibrat. Recunoaşte greşeala pe care a comis-o Novak Djokovic, dar crede că decizia a fost drastică. Mai ales că Djokovic, în ciuda unui temperament vulcanic, a demonstrat în multe rânduri că nu este un jucător lipsit de sportivitate. Totuşi, fanul lui Novak Djokovic speră că favoritul său se va revanşa cu o victorie la Roland Garros 2020.

Un alt admirator al lui Djokovic în transmite sârbului să boicoteze pentru totdeauna competiţia de la Flushing Meadows. În opinia acestuia, turneul de Grand Slam de la New York a devenit unul de mâna a treia, din cauza deciziilor neinspirate luate de organizatori.

https://twitter.com/RamanPa93849244/status/1302706158839365633?s=20

Există şi opinii contra lui Novak Djokovic. User-ul Yoann chiar se întreabă cum pot fi atâţia oameni care îl susţin pe Nole în situaţia aceasta. Apoi precizează că decizia organizatorilor de a-l descalifica din turneu este una corectă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×